Skip to content

Despre ape vii, comunități și reconectarea cu natura

Interviu cu Teodor Frolu, architect, promotor activ al culturii locale și susținător al proiectelor care readuc comunitățile aproape de natură.

Teodor Frolu este unul dintre oamenii care au construit, în România, unele dintre cele mai coerente și vii proiecte legate de apă și comunitate. De fiecare dată când am vrut să înțelegem mai bine lucrurile sau să ne uităm mai atent la ce se întâmplă în jurul nostru, a fost acolo, pentru noi, oamenii din Mândra. A fost la noi și vine, ori de câte ori avem nevoie de el.

Doru este și creatorul conceptului Muzeului Ivan Patzaichin – Centru de Inovare Comunitară din Mila 23, unul dintre cele mai interesante proiecte muzeale apărute în ultimii ani în România. Un muzeu care reconfigurează conceptul tradițional de muzeu: nu doar un loc al obiectelor expuse, ci un spațiu viu, în care patrimoniul, arhitectura contemporană, educația și comunitatea se întâlnesc tare fain și cu sens.

Colaborarea sa de peste un deceniu cu Ivan Patzaichin a dus la inițiative care au schimbat modul în care este privită relația dintre oameni, apă și tradițiile locului.

Împreună cu Patzaichin, a contribuit la dezvoltarea unor proiecte care pun în valoare patrimoniul natural și cultural al Deltei Dunării și al altor zone din România. A promovat ideea că apa nu este doar un spațiu geografic, ci un element identitar, un loc care poate genera comunitate, economie locală și respect pentru natură.

Prin proiecte precum Rowmania, canotca sau diverse programe de revitalizare a meșteșugurilor tradiționale, susține o viziune modernă, dar profund ancorată în tradiție. Munca lui urmărește să conecteze oamenii cu rădăcinile lor, să încurajeze turismul responsabil și să arate că tradiția poate deveni o resursă pentru viitor.

Există și o legătură directă cu proiectul nostru de la Mândra: a fost printre primii interesați de „Broscuțele de pe Valea Mândrei” și a susținut financiar o mică expoziție cu ele, în cadrul unei activări pe Lacul Cetății. Pentru copii și pentru comunitate, acest gest a validat ideea că poveștile locale despre natură și apă pot circula și în alte contexte.

  1. După proiectele din Delta Dunării și din București, de pe Dâmbovița, cum privești astăzi relația dintre comunități și râurile lor?

Am uitat că aceste ape ne aparțin, că sunt sursa vieții în jurul nostru și mai ales pentru noi. Dacă reușim să realizăm cât sunt de importante pentru noi, pentru vecinii noștri, dar și pentru cei „mai la vale de noi”, înțelegem că nu putem să ne gândim doar la noi și că facem parte dintr-o comunitate în care depindem unii de alții.

  1. Ce ai descoperit lucrând cu ape atât de diferite?

Că sunt la fel de importante pentru noi toți și că, odată reclădită relația dintre oameni și resursa apă, descoperim o mulțime de beneficii pe care altfel le-am pierdut.

  1.  În ce moment un râu încetează să fie doar infrastructură și devine spațiu comunitar viu?

„Râul viu” este un concept pe care îl promovăm de peste 15 ani. Un râu sănătos are întotdeauna o comunitate sănătoasă în jur. Când o comunitate înțelege că natura (inclusiv râul din proximitate) este un „dar de la Dumnezeu”, nu mai vedem râul din fața porții ca locul unde aruncăm gunoaiele, o infrastructură care curăță ce murdărim noi.

  1. Ai susținut încă de la început „Broscuțele de pe Valea Mândrei” și o mică expoziție cu ele pe Lacul Cetății. Ce ți-a spus acest proiect despre felul în care copiii pot reactiva relația noastră cu natura și apa?

Un proiect foarte frumos, de care bănuiesc că s-au bucurat în primul rând copiii. Vă rog să uitați tradiția cu mâncatul broaștelor și să vă gândiți mai bine că o apă cu broscuțe înseamnă un râu mai sănătos și copii mai fericiți în jurul lui.

  1. Ce rol au poveștile mici, locale în schimbarea unei mentalități colective despre apă?

Înseamnă să ne întoarcem la o relație pe care am avut-o și am pierdut-o sub mirajul urbanizării și „modernizării”. Evoluăm și trăim alte timpuri, dar relația directă cu natura rămâne o nevoie umană și spirituală care nu se schimbă. Poveștile și tradițiile nu sunt o întoarcere în trecut, ci o reconectare la ceva organic, parte din identitatea noastră locală.

  1. Privind spre Olt și afluenții lui, ce ți se pare esențial să nu pierdem?

Este un element primordial al acestor locuri și este întotdeauna legat de oameni, de comunitate. Trebuie să ne dezvoltăm și să prosperăm fără să pierdem ce ne definește identitar, iar Oltul și afluenții lui sunt o moștenire, un „dar”.

  1. Care este prima greșeală pe care o fac comunitățile când încearcă să „rezolve” relația cu râul lor?

Râul poate fi uneori „agresiv”, de cele mai multe ori din cauza noastră sau pentru că natura reacționează. Dar asta se întâmplă rar față de câtă bucurie și mediu sănătos oferă în timp. Trebuie să ținem cont de ambele realități.

  1. Cum pot proiectele culturale și creative să aducă oamenii înapoi pe malul apei?

Ajungem de multe ori să nu mai vedem râul și să-l confundăm cu un șanț de curățat. Asta se întâmplă când este încorsetat de beton și natura din jur dispare, fiind înlocuită de șosele și asfalt. Comunitatea pierde astfel umbra și aerul curat, pe care le simțim din ce în ce mai necesare.

  1. Ne poți spune ceva mai multe despre ideea de  eco-monografie?

Este un instrument prin care copiii pot să-și vadă viitorul pornind de la trecut, în care patrimoniul natural merge mână în mână cu cultura tradițională. Este un instrument util pe care vă invit să-l folosiți: https://rowmania.ro/eco-monografii/ Aveți norocul unui Olt încă „viu”. Pornind de aici, puteți urca pe fiecare afluent și recupera tradiția prin povești și obiceiuri. Fiecare afluent vine cu comunitatea lui, cu portul lui și cu dansurile sale.

  1. Dacă Valea Mândrei ar deveni un model de bună practică, care ar fi primul pas concret?

Să aveți un plan prin care să aduceți mai multă natură și spațiu lângă râu și să vă preocupați de sursa apei, de la izvoare la vărsare. Este râul vostru și trebuie să știți cine îl folosește, cum și care este varianta cea mai bună pentru comunitate. Asta se face în dialog cu experți și cu administrația apelor.


Interviu de Alina Zară 

Foto: arhiva Teodor Frolu