“Prima lecție pe care oamenii au învățat-o despre lume a fost că apa înseamnă viață”
L-am invitat pe Alexandru N. Stermin, biolog, explorator, scriitor și profesor la Facultatea de Biologie și Geologie a Universității Babeș-Bolyai să ne povestească despre relația noastră cu natura și cu apele. Despre ce s-a rupt și când. Despre de ce ne-am îndepărtat atât de mult, chiar și atunci când trăim lângă ele. Și, mai ales, despre ce ar mai putea fi reparat. Răspunsul lui nu e un discurs teoretic. E o poveste care te obligă să te uiți altfel la ce ai în jur și la locul pe care îl ocupi, cu adevărat, în lume.
“ Frumusețea mamei e ca apa
Mama are o frumusețe de mit. În trăsăturile și gesturile ei sunt topite în egală măsură drama și splendoarea vieții. Așa se face că, atunci când tristețea îi încremenește chipul, frumusețea ei face totul mult mai dureros, de parcă i-ar potența suferința, așa cum, tot ea, dă forță zâmbetelor ei. Nu trebuie decât un surâs și totul strălucește. Am început să cred că frumusețea mamei vine de undeva de dincolo de tristețe sau surâs, de bine sau de rău. E forța care le pune în lumină pe toate.
Nu pot însă să i-o descriu, pentru că e dincolo de trăsăturile ei, dincolo de ce pot vedea cu ochii. Ține de o vitalitate, de o tensiune vie. Tot căutându-mi cuvintele, mi-a venit să spun: frumusețea mamei e ca apa.
Apa e tot ce-i mai bun pe lume. Într-o zi, într-un trib din Brazilia, omul cu care mă împrietenisem și care mă ajutase să descopăr lumea din jur m-a dus să văd laguna de lângă sat. Mi-a spus simplu: uite, asta-i tot ce avem mai de preț aici. Apa e aurul nostru. Într-un alt trib, pe malul fluviului Paraguay, am înțeles că prima lecție pe care oamenii au învățat-o despre lume a fost că apa înseamnă viață. Și așa este, apa face posibilă viața, în vreme ce e parte constitutivă a ei. În felul acesta, frumusețea mamei e ca apa: e ceva din viața ei, din forța ei.
Apa sfințită spală de păcate, alungă răul și aduce speranța. Apa ploiloe adapă câmpul, stinge arșița, înflorește deșertul. Dar tot apa este cea care, venind cu potopul, ucide și distruge. Fântânile otrăvite au ucis oști întregi; râurile poluate au otrăvit luncile și dus la pieire comunități întregi. Aceeași apă, două căi, a vieții și a morții. Apa nu e bună sau rea. Apa e o forță, iar felul în care o folosim hotărăște ce aduce cu ea.
Am găsit câteva fotografii din copilăria și tinerețea mamei. În aproape toate are un zâmbet reținut, e mereu stăpână pe ea. Dar în două fotografii râde, bucuria erupe pe fața ei. Într-una e copil, să aibă vreo opt-nouă ani, e cu verișoarele ei și stau toate cu picioarele într-o băltoacă pe un pârâu de la marginea satului, în Viștea de Sus. Râde cu gura până la urechi, literal. În cealaltă are vreo douăzeci și ceva de ani. Trece o vale cu picioarele goale, într-o rochie, împreună cu o prietenă. E a doua fotografie în care nu își poate stăpâni râsul.
Îmi închipui că de fiecare dată a pășit în apă cu un zâmbet și apa, cu puterea ei, i l-a transformat în hohot. A inundat-o. Poate că și noi uităm câteodată ce poate face apa, să dea forță, să elibereze, să umple. Depinde de noi ce facem cu ea, și ce lăsăm să facă ea cu noi.”
Alexandru N. Stermin
Alexandru N. Stermin este biolog și explorator, profesor la Facultatea de Biologie și Geologie a Universității Babeș-Bolyai, unde predă anatomia comparată a vertebratelor, etologie, bioetică și ecologie umană. A studiat biologia și teologia, a continuat cu un master în filozofie și formare în psihoterapie pozitivă și a ajuns, în același timp, din sălile de curs, în jungla Americii de Sud sau în Siberia, în expediții care i-au modelat felul de a înțelege lumea vie.
Scrie în Sinteza, în National Geographic și în cărți care au adus știința mai aproape de public: Jurnalul unui ornitolog (2017), Călătorie în jurul omului (2021), Căzuți din junglă (2022). A contribuit la seria Fauna României (Păsări) a Academiei Române și, în 2021, a primit Premiul de Excelență al UBB pentru deschiderea spre comunitate.
Dar dincolo de toate acestea, pentru noi rămâne Sandu. Născut în Viștea de Sus, legat profund de Țara Făgărașului, revine ori de câte ori poate și lucrează cu copiii, în natură, acolo unde lucrurile se învață altfel, direct, fără intermedieri. Împreună cu profesorul său, Pompiliu Trifonof, a scris și Microdelta din Țara Făgărașului, o carte care aduce în lumină un ecosistem prea puțin înțeles.
Interviu de Alina Zară
Fotografii: arhiva Alexandru N. Stermin